Nu, n-o sa vorbesc doar despre pasiunea la care te gandesti tu, o sa vorbesc despre pasiune in general, pasiune pentru un lucru, pentru un cantec, pentru o persoana, pentru o activitate. Sincer sa fiu, eu nu cred in pasiune ca fiind un sentiment independent de noi, in sensul ca un ceva chiar ar putea sa te pasioneze fara nici un alt motiv adiacent.
Pasiunea pentru un joc de exemplu, se naste abia dupa ce observi ca incepi sa te pricepi la acel joc, in momentul in care iti ofera o satisfactie printr-un alt sentiment, cum ar fi cel de grandoare, esti mai bun decat altii. Tocmai pe acest principiu se bazeaza toate competitiile in orice domeniu si in viata in general. Un cantaret incepe sa cante pentru ca acest lucru il face cool, un om munceste pentru ca va avea satisfactii materiale, un jucator de tenis dedica atat de mult timp si efort jocului tocmai pentru a ii depasi pe altii, astea sunt motivele, din punctul meu de vedere nu exista asa ceva ca simpla pasiune. Is this true or is it just me?
O parere asemanatoare am despre cei considerati a fi genii. Sincer sa fiu nu cred in geniu, ca persoana care se naste cu aceasta calitate. Poate ca nu imi place sa cred ca unii dintre noi pornesc in viata cu un avantaj vadit, sau poate ca nu vreau sa diminuez realizarile acestor genii, atribuind toate meritele unei gene fizice aflate in organismul lor, transmisa ereditar sau ajunsa acolo prin cine stie ce intamplare genetica. Pentru mine un geniu este o combinatie ideala de dorinta, dedicare pentru ceva, efort si mai ales scop.
Cum ajunge catre calitatile acestea? Exact ce vorbeam mai devreme. Marii matematicieni, fizicieni si alti oameni de stiinta au inceput activitatea intr-un domeniu din obligatie, trebuiau sa se duca la scoala, iar un sentiment de genul celui competitiv, sau grandoare, dorinta de afirmare a facut sa iasa la iveala acea combinatie perfecta, la unii chiar de la varste fragede.
"I'm not stupid, I'm complicated, chicks digg that!"
duminică, 29 iunie 2008
miercuri, 18 iunie 2008
Cronica..
Unul dintre mult asteptatele, si unul dintre controversatele documentare pe tema religiei, politicii, evolutiei, existentei and so on, si totusi unul dintre documentarele care pare a fi acelasi cu celelalte zeci de mii pe aceste tematici, Zeitgeist ne propune, mare surpriza, teoria conspiratiei.
Argumentele sunt din cele mai bune, religia crestina este clar o copie fidela a religiei egiptene, si a inca catorva religii al caror nume nu trebuie pronuntat, demonstratia fiind mai mult decat clara si concisa, coincidentele fiind lamurite de interpretarea constelatiilor la egipteni . Si pentru ca veridicitatea acestor premise de la care se pleaca sa nu fie contestata, entuziastul prezentator ne indeamna sa verificam sursele pe internet. Bineinteles, pe vremea egiptenilor erau doua tipuri de oameni, cei care scriau papirusuri si cei care postau pe internet, asa ca utilizati cu incredere google-ul.
O alta idee cutremuratoare este cea a manipularii, despre care acelasi prezentator incearca cu multa dragoste in suflet pentru noi sa ne previna. El ne deschide mintea si ne arata cum am devenit sclavii acestei cutii, pe care o numim televizor. Ne imbracam cum spune cutia, radem impreuna cu cutia, gandim cum ne spune cutia (panem et circenses). Argumentele lui, cum ca televizorul, calculatorul, media incearca sa ne manipuleze si sa ne guverneze viata, ar fi fost foarte convingatoare daca nu am realiza ca de fapt insusi documentarul lui este urmarit la aceeasi celebra cutie, si argumentele sale ironice indreptate intr-o singura directie n-ar fi atat de manipulative.
In final, totul este clarificat, de fapt cateva familii, cele mai bogate din lume de altfel, incearca sa obtina puterea absoluta asupra lumii, oameni included, motiv pentru care scopul lor malefic este de a implanta cate un cip in capul fiecaruia si de a ne controla ca pe niste robotei. Nu e nici o indoiala ca Rockefeller a strans toata averea pentru ca stra-stra-stranepotul sau sa conduca lumea.
Adevar sau provocare?
Argumentele sunt din cele mai bune, religia crestina este clar o copie fidela a religiei egiptene, si a inca catorva religii al caror nume nu trebuie pronuntat, demonstratia fiind mai mult decat clara si concisa, coincidentele fiind lamurite de interpretarea constelatiilor la egipteni . Si pentru ca veridicitatea acestor premise de la care se pleaca sa nu fie contestata, entuziastul prezentator ne indeamna sa verificam sursele pe internet. Bineinteles, pe vremea egiptenilor erau doua tipuri de oameni, cei care scriau papirusuri si cei care postau pe internet, asa ca utilizati cu incredere google-ul.
O alta idee cutremuratoare este cea a manipularii, despre care acelasi prezentator incearca cu multa dragoste in suflet pentru noi sa ne previna. El ne deschide mintea si ne arata cum am devenit sclavii acestei cutii, pe care o numim televizor. Ne imbracam cum spune cutia, radem impreuna cu cutia, gandim cum ne spune cutia (panem et circenses). Argumentele lui, cum ca televizorul, calculatorul, media incearca sa ne manipuleze si sa ne guverneze viata, ar fi fost foarte convingatoare daca nu am realiza ca de fapt insusi documentarul lui este urmarit la aceeasi celebra cutie, si argumentele sale ironice indreptate intr-o singura directie n-ar fi atat de manipulative.
In final, totul este clarificat, de fapt cateva familii, cele mai bogate din lume de altfel, incearca sa obtina puterea absoluta asupra lumii, oameni included, motiv pentru care scopul lor malefic este de a implanta cate un cip in capul fiecaruia si de a ne controla ca pe niste robotei. Nu e nici o indoiala ca Rockefeller a strans toata averea pentru ca stra-stra-stranepotul sau sa conduca lumea.
Adevar sau provocare?
luni, 2 iunie 2008
Radem, glumim, dar..
Zilele trecute am avut stimata si prea distinsa onoare de a face parte dintr-o comisie la alegerile locale. Am reusit sa realizez astfel, un sondaj pe o singura persoana (macar e de incredere), din care s-au tras urmatoarele concluzii: 25% dintre romani cred ca parerea lor conteaza, restul de 75% demonstreaza ca suntem totusi un popor de oameni inteligenti. Din cei 25%, aproximativ 5% au tinut sa isi manifeste dreptul la opinie, doar ca nu printr-un vot propriu-zis, ci prin urari adresate mamelor tuturor politicienilor, nuantate si detaliate expresiv pe buletinele de vot.
Atmosfera destul de incarcata din sectia de votare, fiecare reprezentant de partid incercand sa isi promoveze printre colegii de comisie idealurile partidului din care face parte, era deseori perturbata de o portavoce, al carei glas din ce in ce mai strident se facea cunoscut din strada: "Votati partidul X". Desi putini alegatori, in sala avea loc o competitie mult mai apriga, asa zisul "concurs al mancarii". Regulile erau simple, cine primea mai multa mancare de la partid castiga. Tensiunea acestui joc a durat pana la sfarsit, si rezultatul a fost la limita, intrucat fiecare partid isi exprima dragostea fata de reprezentantul sau la fiecare cateva ore. Aceasta dragoste nu era depasita decat de cea pentru presedintele sectiei, care cumula intr-o zi, cat altii in 7.
Cel putin, starea de coexistenta in armonie a reprezentantilor era absoluta, domnea o stare de corectitudine perfecta. Doar eram urmariti de domnisoara observator, care intr-un moment de spargere a tensiunii, printre rasete ii scapa faptul ca e membru al partidului X, iar organizatia non-guvernamentala pe care o reprezinta este infiintata de fapt de acelasi partid. Si cand credeam ca socul nu poate fi mai mare, colegul din dreapta ( nu de dreapta), recunoaste ca desi este reprezentat al partidului Y, de fapt este membru al partidului Z, si urmareste interesele acestora.
Numaratul voturilor a trecut fara incidente, doar unele minore, cum ar fi ca numarul votantilor care erau trecuti pe liste era mai mic decat al voturilor din urne. Se pare ca buletinele de vot sunt un fel de bacterii. In conditii ideale, cum ar fi in urne, acestea se inmultesc asexuat. Dar nu-i nimic, pentru ca doi bicentenari ai comisiei, experti in ale adunarii in matematica rezolva problema: "Punem in procesele verbale numarul din liste ca fiind cel din urne". Ce simplu, si totusi ce eficient. Calculele, aparent simple, s-au prelungit pana noaptea tarziu (sau dimineata devreme), pentru ca 401+19=429, si pentru ca toti erau de comun acord "503-30 fac..", "nu, nu, e +30", "pai nu ma, ca astia 30 e nulele, si nu le mai pui iar" "deci -30..", "533", "bun, mai departe..".
Tu cu cine votezi?
Atmosfera destul de incarcata din sectia de votare, fiecare reprezentant de partid incercand sa isi promoveze printre colegii de comisie idealurile partidului din care face parte, era deseori perturbata de o portavoce, al carei glas din ce in ce mai strident se facea cunoscut din strada: "Votati partidul X". Desi putini alegatori, in sala avea loc o competitie mult mai apriga, asa zisul "concurs al mancarii". Regulile erau simple, cine primea mai multa mancare de la partid castiga. Tensiunea acestui joc a durat pana la sfarsit, si rezultatul a fost la limita, intrucat fiecare partid isi exprima dragostea fata de reprezentantul sau la fiecare cateva ore. Aceasta dragoste nu era depasita decat de cea pentru presedintele sectiei, care cumula intr-o zi, cat altii in 7.
Cel putin, starea de coexistenta in armonie a reprezentantilor era absoluta, domnea o stare de corectitudine perfecta. Doar eram urmariti de domnisoara observator, care intr-un moment de spargere a tensiunii, printre rasete ii scapa faptul ca e membru al partidului X, iar organizatia non-guvernamentala pe care o reprezinta este infiintata de fapt de acelasi partid. Si cand credeam ca socul nu poate fi mai mare, colegul din dreapta ( nu de dreapta), recunoaste ca desi este reprezentat al partidului Y, de fapt este membru al partidului Z, si urmareste interesele acestora.
Numaratul voturilor a trecut fara incidente, doar unele minore, cum ar fi ca numarul votantilor care erau trecuti pe liste era mai mic decat al voturilor din urne. Se pare ca buletinele de vot sunt un fel de bacterii. In conditii ideale, cum ar fi in urne, acestea se inmultesc asexuat. Dar nu-i nimic, pentru ca doi bicentenari ai comisiei, experti in ale adunarii in matematica rezolva problema: "Punem in procesele verbale numarul din liste ca fiind cel din urne". Ce simplu, si totusi ce eficient. Calculele, aparent simple, s-au prelungit pana noaptea tarziu (sau dimineata devreme), pentru ca 401+19=429, si pentru ca toti erau de comun acord "503-30 fac..", "nu, nu, e +30", "pai nu ma, ca astia 30 e nulele, si nu le mai pui iar" "deci -30..", "533", "bun, mai departe..".
Tu cu cine votezi?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)