Zilele trecute am avut stimata si prea distinsa onoare de a face parte dintr-o comisie la alegerile locale. Am reusit sa realizez astfel, un sondaj pe o singura persoana (macar e de incredere), din care s-au tras urmatoarele concluzii: 25% dintre romani cred ca parerea lor conteaza, restul de 75% demonstreaza ca suntem totusi un popor de oameni inteligenti. Din cei 25%, aproximativ 5% au tinut sa isi manifeste dreptul la opinie, doar ca nu printr-un vot propriu-zis, ci prin urari adresate mamelor tuturor politicienilor, nuantate si detaliate expresiv pe buletinele de vot.
Atmosfera destul de incarcata din sectia de votare, fiecare reprezentant de partid incercand sa isi promoveze printre colegii de comisie idealurile partidului din care face parte, era deseori perturbata de o portavoce, al carei glas din ce in ce mai strident se facea cunoscut din strada: "Votati partidul X". Desi putini alegatori, in sala avea loc o competitie mult mai apriga, asa zisul "concurs al mancarii". Regulile erau simple, cine primea mai multa mancare de la partid castiga. Tensiunea acestui joc a durat pana la sfarsit, si rezultatul a fost la limita, intrucat fiecare partid isi exprima dragostea fata de reprezentantul sau la fiecare cateva ore. Aceasta dragoste nu era depasita decat de cea pentru presedintele sectiei, care cumula intr-o zi, cat altii in 7.
Cel putin, starea de coexistenta in armonie a reprezentantilor era absoluta, domnea o stare de corectitudine perfecta. Doar eram urmariti de domnisoara observator, care intr-un moment de spargere a tensiunii, printre rasete ii scapa faptul ca e membru al partidului X, iar organizatia non-guvernamentala pe care o reprezinta este infiintata de fapt de acelasi partid. Si cand credeam ca socul nu poate fi mai mare, colegul din dreapta ( nu de dreapta), recunoaste ca desi este reprezentat al partidului Y, de fapt este membru al partidului Z, si urmareste interesele acestora.
Numaratul voturilor a trecut fara incidente, doar unele minore, cum ar fi ca numarul votantilor care erau trecuti pe liste era mai mic decat al voturilor din urne. Se pare ca buletinele de vot sunt un fel de bacterii. In conditii ideale, cum ar fi in urne, acestea se inmultesc asexuat. Dar nu-i nimic, pentru ca doi bicentenari ai comisiei, experti in ale adunarii in matematica rezolva problema: "Punem in procesele verbale numarul din liste ca fiind cel din urne". Ce simplu, si totusi ce eficient. Calculele, aparent simple, s-au prelungit pana noaptea tarziu (sau dimineata devreme), pentru ca 401+19=429, si pentru ca toti erau de comun acord "503-30 fac..", "nu, nu, e +30", "pai nu ma, ca astia 30 e nulele, si nu le mai pui iar" "deci -30..", "533", "bun, mai departe..".
Tu cu cine votezi?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
ai uit ecum ancu se plictiseste de numa numa....invata bre :P
si iata cum ramane tata Caragiale bine ancorat in realitate.."nu o sa avem majoritate..o sa avem unanimitate" ...uite asa a devenit dreptul suprem al romanului-mersul la vot, prilej de revelatii :P
Trimiteți un comentariu